Producator: Selecteaza dupa:

Lumbago feed

Sorteaza
Lumbago: Lumbago se manifestă printr-o durere vie care de obicei apare brusc la nivelul coloanei vertebrale lombare sau lombosacrate. Durerea survine după o mişcare greşită (răsucirea sau aplecarea bruscă a corpului), după ridicarea de greutăţi, după o poziţie incorectă a coloanei (dormitul în tren, în maşină), după conducerea auto sau statul îndelungat în picioare, după eforturi fizice mari, ca urmare a răcelii şi curenţilor reci sau, uneori, fără nici o cauză evidentă.

Durerea este localizată la muşchii lombari şi este dată de inflamaţia sau de mici traumatisme ale coloanei vertebrale sau ale discurilor intervertebrale (hernia de disc), care până la urmă prind şi nervii ce merg la muşchii spatelui şi la membrele inferioare. Orice mişcare a coloanei vertebrale, respiraţia, tusea, strănutul, accentuează durerile. In majoritatea cazurilor bolnavul merge ţinându-şi bustul rigid, ţeapăn sau înclinat într-o parte, nu se mai poate ridica din pat, fapt ce îl face inapt pentru muncă. In repaus sau în anumite poziţii, durerile mai încetează, dar ele reapar la cea mai mică mişcare.
Organika
Bromelaina a fost folosita cu success ca o enzima digestive in urma operatiei de Pancreatectomie (extirparea pancreasului), in cazuri de insuficienta pancreatica exocrin....
61.00 lei
(pretul include 9 % TVA)
Organika
Devil's Claw este indicat si pentru artroza, artrita, poliartrita, spondiloza, osteoartrita, dureri de spate (partea de jos), afectiuni la ficat si vezica biliara....
51.00 lei
(pretul include 9 % TVA)
Organika
Remediu naturist recomandat pentru: Celulita, Dementa, Atrita, Artroza, Reumatism, Lumbago, Hipercolesteromie....
58.00 lei
(pretul include 9 % TVA)
Organika
Remediu naturist recomandat pentru: Anchilozare artritica, Artrita cronica, Artroza, Ateroscleroza, Cancer de piele, Cancer mamar, Coxartroza, Discopatii, Hepatita C, Lumbago, Osteoartrita, Reumatism, Detoxificare organism....
61.00 lei
(pretul include 9 % TVA)
Provita Nutrition
Numeroase alte studii indica eficienta deosebita a uleiului de foca in ateroscleroza, diabet, hipercolesteromie, etc....
74.00 lei
(pretul include 9 % TVA)
Organika
Remediu naturist recomandat pentru: Ateroscleroza, Coxartoza, Afectiuni cardiovasculare, Cancer, Colesterol marit, Diabet, Afectiuni cardiace, Artrita, Boala Crohn, Bronsita, Cancer mamar, Inflamatii pulmonare, Lupus eritematos, Psoriazis, Reumatism....
105.00 lei
(pretul include 9 % TVA)
Provita Nutrition
Uleiul de Somon Salbatic de Pacific este extras din Somon de captura si este amestecat intr-o mica proportie cu uleiuri din Ansoa, Sardina sau macrou pentru a obtine standardizarea exacta de 180/120 EPA/DHA....
59.00 lei
(pretul include 9 % TVA)
Provita Nutrition
Remediu naturist recomandat pentru: Anchilozare artritica, Ateroscleroza, Cancer mamar, Dementa, Discopatii, Emfizem pulmonar, Fibrom uterin, Fibroza, Flebita, Glomerulonefrita, Ischemie cardiaca, Lumbago, Pleurizita, Reumatism, Scleroza, Spondiloza, Sten...
89.00 lei
(pretul include 9 % TVA)
Provita Nutrition
Remediu naturist recomandat pentru: Adenom de prostata, Cancer de piele, Cancer mamar, Leucemie, Limfom Hodgkin, Lupus eritematos, Lumbago, Infarct miocardic, Ischemie cardiaca, Cardiopatie Ischemica, Epstein Barr......
205.00 lei 194.75 lei
(pretul include 9 % TVA)
Salvati: 10.25 lei

Abonare la newsletter

Date clientDatele dvs
În cursul înregistrării comenzii, noi colectăm de la clienţi o serie de date personale necesare atât livrării produselor..........detalii
Livrarea produselorLivrarea produselor
Produsele sunt expediate pe întreg teritoriul României prin Poşta Română - PrioriPost sau curierat rapid .........detalii
Cum platescCum plătesc?
Plata comenzilor dvs se efectuează ramburs în lei la ridicarea coletului la Oficiul Poştal dupa prezentarea....detalii
Continutul acestui site are un caracter informativ si nu se substituie diagnosticarilor si/sau recomandarilor medicale de specialitate. Toate produsele descrise pe acest site sunt suplimente alimentare si se elibereaza fara reteta. Cititi cu atentie prospectele care insotesc produsele comandate. Imalife.ro si reprezentatii ei nu sunt responsabili pentru administrarea neadecvata sau incorecta a produselor oferite.
S.C. Imavision Media&Development S.R.L. Brasov, cod fiscal, RO21184860, inregistrata la Registrul Comertului cu numarul J08/542/2007

ANPC Protectia Consumatorului |    Solutionarea litigiilor