Giardoza sau Lambliaza

Lambliaza sau giardioza este o boala parazitara, determinata de un protozoar flagelat, giardia lamblia. Parazitoza este mai frecventa la varstele mici, fiind maxima la grupa de varsta cuprinsa intre 1-5 ani. Prevalenta difera intre asezarile urbane si rurale, fiind mai crescuta in zonele urbane, ceea ce sugereaza ca densitatea crescuta a populatiei favorizeaza contaminarea.
 
Agentul sau patogen exista în doua forme vegetative: trofozoidul (forma activa) care paraziteaza duodenul si intestinul subtire; si chistul care apare numai în fecale, si care reprezinta forma invaziva a parazitului, astfel încât de la oamenii bolnavi si purtatorii asimptomatici, care elimina peste 300.000.000 de chisturi pe mm3 de materii fecale, acestea se transmit la oamenii sanatosi, contaminându-i, cu predilectie prin ingestia de apa si alimente necorespunzator epurate sau spalate. Dupa ce ajung în intestinul uman, chisturile de Giardia se divid în trofozoiti care se maturizeaza în duoden si jejun (portiunea superioara a intestinului) si apoi se multiplica excesiv (circa 1.000.000/cm2) determinând puternica iritatie a mucoasei intestinale si deci tulburarea procesului digestiv prin diverse deficiente enzimatice. Parazitul exista sub doua forme: trofozoit si chist.
 
Trofozoitul
- este forma vegetativa, forma in care se intalneste in intestin (duoden, jejun);
- la microscopul optic seamana cu o para taiata longitudinal, cu o fata dorsala bombata si una ventrala plata;
- prezinta doi nuclei si 4 perechi de flageli. Cu ajuorul flagelilor poate executa miscari de rotire, flotare;
- pe fata ventrala prezinta un disc adeziv.
 
Chistul
- este forma de rezistenta si infectioasa, asa cum ajunge in exterior;
- are forma ovalara.
 
Ciclul biologic
Din chisturile ingerate ajunse in stomac se elibereaza trofozoitii care migreaza in intestinul subtire, in special in duoden si jejun. In intestin se ataseaza de suprafata epiteliala prin discul adeziv. Ciclul de viata se incheie cu inchistarea parazitilor, care incepe odata cu dezhidratarea trofozoitilor si trecerea lor spre colon. Chisturile se elimina prin materiile fecale.

Giardia apare mai in toate zonele lumii, dar este cea mai importanta problema in zonele in care este limitat accesul la apa sau unde regulile igienice sunt precare. In Statele Unite, G. Intestinalis este intalnita in ape, cum ar fi fluvii, rauri sau lacuri (surse la suprafata apei). Epidemii de giardia au aparut datorita tratarii inadecvate a apei din sistemele urbane sau cand apa a fost contaminata cu deversarile din canalizari. Bazinele de inot, fantanile arteziene si lacurile din parcuri care nu sunt tratate corespunzator si mentinute la acel standard sau care nu au un sistem adecvat de filtrare pot fi de asemenea surse de infectie.
 
Cazurile de infectie sunt mai multe in gradinite sau centre de ingrijire, datorate in special proastei igiene cum ar fi spalarea insuficienta pe maini, in situatiile in care persoanele nu au un control bun asupra mictiunii (urinare). In unele centre de ingrijire mai mult de 35% din copii au avut giardia in scaun (materiile fecale). Cele mai multe cazuri de infectie apar in zonele de munte, datorita faptului ca oamenii nu realizeaza ca parazitul poate supravietui si la temperaturi joase cum sunt cele din lacurile si apele curgatoare montane, astfel incat consuma acea apa netratata corespunzator. Boala este mai frecventa si in comunitatile care folosesc apa din rauri si lacuri ca sursa de apa potabila si nu folosesc filtrarea apei in procesul de purificare.

Omul, bolnav sau purtator sanatos, este considerat principala gazda si rezervor de parazit. Infectia se transmite prin chisturi, fie de la o persoana la alta, fie prin apa sau alimente contaminate. Transmiterea chisturilor de la o persoana la alta este intalnita in situatiile in care nu se mentine un nivel adecvat de igiena individuala, in special in colectivitatile de copii. Chisturile se transmit pe cale fecal-orala de la un copil la altul, in crese, gradinite sau scoli, apoi de la copilul infectat la membrii familiei acestuia.
 
Chisturile pot fi transmise si prin alimente contaminate de catre persoanele care le manipuleaza. De asemenea, raspandirea chisturilor se poate realiza si prin apa potabila. Sursele de apa pot fi contaminate cu chisturi de origine umana, atunci cand apa potabila este poluata de ape reziduale sau cand se produc defectiuni ale sistemelor de filtrare.

Parazitii intestinali pot determina dureri abdominale cu caracter recidivant prin leziunile de tip inflamator tardiv sau inflamator alergic pe care le produc la nivelul mucoasei diferitelor portiuni ale intestinului.Tulburarile locale si generale produse de parazitoze au la baza urmatoarele mecanisme:
- actiune mecanica a parazitului prin fenomene de ocluzie, subocluzie, distensie asupra segmentului intestinal invadat;
- actiune toxica a parazitului care antreneaza eliberarea unor produsi metabolici cu influenta nociva asupra intregului organism;
- manifestari alergice exprimate prin leziuni cutanate si ale mucoaselor;
- actiune spoliatoare a parazitului asupra organismului gazda exprimata prin carente multiple si anemie de tip hipocrom a acestuia.

Manifestari:
Multi dintre copiii sau adultii infectati cu Giardia lamblia nu prezinta simptome de giardioza, chiar daca sunt infectati si parazitul este prezent in materiile fecale. Aceste persoane pot transmite boala. Cand sunt prezente, cele mai frecvente simptome sunt:
- diaree care de obicei dureaza 7-10 zile. Poate dura mai mult dar de asemenea poate sa se amelioreze si mai repede in 2-4 zile. La inceput este prezenta o diaree apoasa, urmata apoi de steatoree (prezinta grasimi), scaune urat mirositoare care pot pluti. Acest lucru este un semn ca grasimile nu sunt digerate corespunzator si sunt transferate din organism in scaun;
- crampe si sensibilitate abdominala;
- greata si pierderea apetitului alimentar;
- flatulenta (gaze) sau balonare;
- fatigabilitate.
 
De cele mai multe ori, persoanele infectate nu cauta un tratament pentru aceste simptome. De cele mai multe ori simptomele se amelioreaza de la sine. Dar daca giardioza nu este tratata de la aparitia primelor simptome, boala poate dura o perioada lunga de timp si se poate croniciza. Persoanele cu giardioza cronica prezinta atacuri diareice care apar si dispar insotite de simptomele descrise. Aceste episoade alterneaza cu perioade de constipatie sau un tranzit intestinal normal si dureaza doar cateva zile cand apar.
 
Din aceste motive, acestia nu se adreseaza la medic pentru tratament. Simptomele de giardioza cronica sunt:
- scaune moi, grase, nelegate (nu mereu lichide sau apoase), uneori scaunele pot fi urat mirositoare sau spumoase si de cele mai multe ori in cantitate mica;
- disconfort abdominal sau iritatii gastrice care sunt mai frecvente dupa mese;
- crampe abdominale, balonare sau durere;
- flatulenta;
- halena fetida (miros urat in respiratie) persistenta, uneori cu miros de sulf;
- dureri de cap ocazional;
- scaderi in greutate;
- stare generala proasta, astenie, fatigabilitate, stare generala de disconfort.
 
Copiii cu giardioza pot sa nu prezinte alte simptome decat tulburari de crestere, scadere in greutate. Daca sunt prezente simptome, acestea sunt:
- scaune diareice spumoase, galbene, urat mirositoare;
- scaderi in greutate sau pierderea apetitului alimentar;
- dureri abdominale, greata sau varsaturi;
- deficite nutritionale cauzate de incapacitatea absorbtiei unor nutrienti.
 
Alaptarea este considerata ca protejeaza sugarii de a face giardioza. Laptele de mama contine nutrienti care omoara parazitii. Aceste simptome de giardioza sunt comune si altor infectii intestinale. Durata simptomelor si testul de identificare a parazitului, pot fi singurele care fac diagnostic diferential al acestor boli.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Date clientDatele dvs
În cursul înregistrării comenzii, noi colectăm de la clienţi o serie de date personale necesare atât livrării produselor..........detalii
Livrarea produselorLivrarea produselor
Produsele sunt expediate pe întreg teritoriul României prin Poşta Română - PrioriPost sau curierat rapid .........detalii
Cum platescCum plătesc?
Plata comenzilor dvs se efectuează ramburs în lei la ridicarea coletului la Oficiul Poştal dupa prezentarea....detalii
Continutul acestui site are un caracter informativ si nu se substituie diagnosticarilor si/sau recomandarilor medicale de specialitate. Toate produsele descrise pe acest site sunt suplimente alimentare si se elibereaza fara reteta. Cititi cu atentie prospectele care insotesc produsele comandate. Imalife.ro si reprezentatii ei nu sunt responsabili pentru administrarea neadecvata sau incorecta a produselor oferite.
S.C. Imavision Media&Development S.R.L. Brasov, cod fiscal, RO21184860, inregistrata la Registrul Comertului cu numarul J08/542/2007

ANPC Protectia Consumatorului |    Solutionarea litigiilor