SIDA

SIDA este ultima faza a infectiei cu virusul HIV (Virusul Imunodeficientei Umane). Boala se manifesta prin infectii grave care determina pierderea accentuata in greutate, afectiuni ale creierului si ale sistemului nervos central. SIDA (Sindromul Imunodeficientei Umane Dobandite) este o boala grava ce ataca sistemul imunitar al organismului, care devine incapabil sa lupte impotriva infectiilor.

Nu exista inca un tratament pentru infectia cu HIV sau pentru SIDA si nici un vaccin care sa impiedice infectarea cu virusul imunodeficientei umane. Cu toate acestea, evolutia infectiei cu HIV poate fi incetinita, iar consecintele SIDA pot fi reduse cu ajutorul medicamentelor. Sistemul imunitar este o retea de celule, organe si molecule care apara organismul impotriva microorganismelor potential daunatoare: bacterii, virusuri, paraziti sau fungi.

Limfocitele (globulele albe) - celule ale sistemului imunitar - sunt de 2 tipuri: limfocite B, al caror rol este de a sintetiza anticorpii care neutralizeaza antigenele si limfocitele T, care ataca si distrug celulele infectate din organism.  Cand virusul HIV este introdus in organism, acesta invadeaza celulele, se multiplica,  infectand si alte celule sanatoase. Virusul HIV nu poate fi distrus si este prezent in organism fara a fi depistat luni sau ani inainte ca semnele bolii sa apara. Din moment ce limfocitele T sunt inactive, alte virusuri, paraziti sau celule canceroase, care nu ar fi fost capabili sa treaca de apararea organismului, se multiplica fara a mai fi neutralizate.

Transmiterea virusului HIV se poate face prin trei modalitati principale:
1. Calea sexuala - cel mai raspandit mod de contaminare cu virusul HIV este la nivelul mucoaselor genitale: prin sperma sau secretii vaginale.
2. Calea sangvina - prin folosirea in comun a seringilor sau acelor contaminate.
3. Virusul HIV poate fi transmis de la mama la copil (fat) in timpul sarcinii sau a alaptarii.

Virusul HIV nu poate fi transmis prin majoritatea activitatilor vietii cotidiene: strangerea mainii, sarutul pe obraz, contactul cu unele obiecte (vesela, pahare, clanta usii), prin stranut sau tuse. De asemenea, frecventarea locurilor publice (scoala, piscina, restaurante, transportul in comun, sali de spectacol, toalete publice, etc.)  precum si intepaturile insectelor nu prezinta niciun risc de contaminare.

Doar ustensilele care pot taia pielea sau provoca sangerarea (acele pentru acupunctura, seringi, piercing-urile, tatuajele, lamele de ras, obiectele utilizate pentru tratamentul dentar sau pentru manichiura) trebuie sa fie de unica folosinta sau trebuie sa fie dezinfectate dupa fiecare utilizare. Dupa ce patrunde in organism, virusul HIV se multiplica rapid, determinand sinteza de anticorpi specifici. Acesti anticorpi sunt dovezi ale infectarii cu virusul HIV, dar ei nu pot neutraliza virusul. Dar, in primele trei luni care urmeaza contaminarii acesti anticorpi anti-HIV nu pot fi depistati in serul sangvin. La sfarsitul perioadei de seroconversie, adica dupa 3 luni de la momentul contaminarii, prezenta anticorpilor poate fi decelata in serul sangvin.

O data infectata, persoana se numeste seropozitiva pentru HIV.

Primo - infectia este etapa infectiei care survine in primele 15 zile pana la 3 luni dupa contaminare la 20 -50% din persoanele infectate. Aceasta etapa ia aspectul unei mononucleoze infectioase, traducandu-se prin:
 - febra prelungita;
 - dureri musculare si articulare;
 - tumefactia ganglionilor limfatici;
 - eruptii cutanate care evoca o rujeola sau o urticarie;
 - dureri abdominale;
 - diaree;
 - disfagie (dificultate in deglutitie);
 - (posibil) candidoza sau ulceratii bucale.

Aceste simptome dispar in 4 saptamani.

Infectia cronica dureaza de la 1 la 7 ani si corespunde unei perioade de multiplicare a virusului. Aceasta etapa poate sa nu prezinte niciun simptom (asimptomatica). In 50% din cazuri, infectia cronica se manifesta prin adenopatii (cresterea in volum a ganglionilor limfatici). SIDA declarata este faza grava si tarzie a infectiei cu virusul HIV si cuprinde forme variabile. Intrucat organismul este lipsit de aparare, virusurile, parazitii sau celulele canceroase, care ar fi fost in mod normal neutralizate de sistemul imunitar, se dezvolta. Vorbim in acest caz de infectii sau boli oportuniste pentru a desemna infectiile care apar in conditiile deprimarii sistemului imunitar.

Unele persoane infectate cu virusul HIV nu prezinta simptome, in timp ce la altele semnele infectiei se pot manifesta chiar si dupa 15 ani de la contaminare:
- oboseala marcata;
- pierdere accentuata a greutatii fara o cauza identificata;
- umflarea ganglionilor limfatici la nivelul gatului si axilelor;
- dificultati in respiratie, insotite de o tuse seaca, care nu se datoreaza unei alergii sau fumatului;
- diaree persistenta;
- febra intermitenta si transpiratii nocturne;
- aparitia unor pete pe piele, la nivelul cavitatii bucale sau a anusului;
- pierderi de memorie, confuzie si alte semne de deteriorare mentala.

Intre data contaminarii cu virusul HIV si declararea SIDA poate dura intre 1 an si 10-15 ani.


Numele de SIDA este dat formelor grave ale deficientei imunitare, atunci cand numarul limfocitelor T4 scade sub 200 pe milimetru cub de sange (valorile normale variaza intre 500 si 1500 limfocite T4 pe  milimetru cub), sau in cazul aparitiei uneia dintre formele majore ale bolii:
 - candidoza;
 - cancer cervical;
 - Coccidioidomicoza, criptosporidioza, criptococcoza;
 - infectii cu citomegalovirus;
 - encefalopatie;
 - herpes simplex (infectie severa);
 - histoplasmoza;
 - sarcomul lui Kaposi;
 - diferite tipuri de limfoame;
 - pneumonie cu Pneumocystis carinii;
 - pneumonii recurente;
 - leucoencefalita multifocala progresiva;
 - septicemie cu Salmonella;
 - toxoplasmoza;
 - tuberculoza.

Riscul contaminarii cu virusul HIV poate fi redus la minim:
 - evitand raporturile sexuale neprotejate cu persoane necunoscute sau care prezinta un risc crescute de contaminare;
 - nefolosind periute de dinti, lame de ras, sau alte obiecte ce pot fi contaminate cu virusul HIV;
 - dand dovada de prudenta in cazul unor proceduri, precum acupunctura, piercing-uri, tatuaje, etc., in care acele sau alte instrumente nesterilizate pot fi folosite in mod repetat. Aceste proceduri nu implica riscuri atunci cand se iau toate masurile de sterilizare sau cand sunt utilizate ace de unica folosinta. Intrebati ce masuri de precautie sunt adoptate inainte de a apela la aceste proceduri.

Pentru utilizatorii de droguri intravenoase:
 - apelati la ajutor profesional pentru a renunta la dependenta de droguri;
 - nu folositi in comun ace sau seringi. Unii traficanti de droguri vand acele utilizate pretinzand ca sunt noi.
 - sterilizati acul inainte de utilizare.

Unele persoane nu prezinta simptome dupa infectarea cu virusul HIV. Cu toate acestea, daca nu se iau toate masurile de precautie in timpul contactului sexual sau al utilizarii de droguri intravenoase, aceste persoane sunt seropozitive si deci susceptibile de a transmite virusul.

Comentarii 

 
+2 #1 gabriel 16-06-2010 16:27
sida se poate vindeca prin oxiterapie eu cred cu terie asta
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Date clientDatele dvs
În cursul înregistrării comenzii, noi colectăm de la clienţi o serie de date personale necesare atât livrării produselor..........detalii
Livrarea produselorLivrarea produselor
Produsele sunt expediate pe întreg teritoriul României prin Poşta Română - PrioriPost sau curierat rapid .........detalii
Cum platescCum plătesc?
Plata comenzilor dvs se efectuează ramburs în lei la ridicarea coletului la Oficiul Poştal dupa prezentarea....detalii
Continutul acestui site are un caracter informativ si nu se substituie diagnosticarilor si/sau recomandarilor medicale de specialitate. Toate produsele descrise pe acest site sunt suplimente alimentare si se elibereaza fara reteta. Cititi cu atentie prospectele care insotesc produsele comandate. Imalife.ro si reprezentatii ei nu sunt responsabili pentru administrarea neadecvata sau incorecta a produselor oferite.
S.C. Imavision Media&Development S.R.L. Brasov, cod fiscal, RO21184860, inregistrata la Registrul Comertului cu numarul J08/542/2007

ANPC Protectia Consumatorului |    Solutionarea litigiilor